Daniel Ciungu, consilier local PNL la Sectorul 1, a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că în Piața Amzei din centrul Capitalei este foarte murdar pe jos, în ciuda faptului că acolo merg locuitorii din Sectorul 1 să-și plătească taxele și impozitele.
Daniel Ciungu este de părere că Sectorul 1 are în continuare probleme cu mizeria pe străzi.
„Sunt o serie de lucruri care contează pentru cetățeni. În primul rând, este curățenia, sau lipsa ei, praful de pe stradă, gunoiul, lucrurile acestea care nu s-au rezolvat în mod real. Sunt probleme în continuare (…) dânsa (Clotilde Armand – n.r.) s-a lăudat că a scăzut prețul (la salubrizare – n.r.). Nu a scăzut prețul, a scăzut doar frecvența”, a declarat Daniel Ciungu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” de luni seară.
În ceea ce privește lipsa curățeniei în Sectorul 1, consilierul PNL a oferit exemplul din Piața Amzei.
„Vă dau un singur exemplu. În Piața Amzei, iertați-mi franceza, ce jeg este pe jos. Pentru că o dată la două luni se spală acel trotuar, pentru că așa a decis primarul Clotilde Armand în septembire 2021. Piața Amzei este centrul centrului, dar și centrul în care te duci să plătești taxe și impozite la Sectorul 1. Ironic”, a declarat Daniel Ciungu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.
Potrivit consilierului PNL, Clotilde Armand are pe mână cea mai bogată administrație din România.
„Din păcate, ne-a demonstrat că este un om fără caracter și fără onoare, și care nu înțelege că are pe mână cel mai mare buget din această țară, și că ar putea să facă Sectorul 1 să zbârnâie. Dar nu a înțeles asta. A mers într-un stil destul de vechi, de politruc, concursuri aranjate pentru conoscuții dânsei, contracte pentru firme de casă”, a mai declarat Daniel Ciungu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.